
S-a dat startul la culorile anului!!!! Anul acesta Greenery e vedeta…yupppiii. A fost culoarea Crăciunului meu și a încă câtorva fete. Acum va fi culoarea tuturor. Asta da fericire. De când mă știu iubesc verdele în toate subtonurile lui și combinațiile posibile.
E imposibil să nu te ducă cu gândul la un concediu pe o insulă?,cu palmieri?,nisip cald și crem,mare albastră?. Cu siguranță Pantone a ales o insulă?? ca reper pentru culorile anului 2017. Deja mă gândesc la concediu și visez să ajung și eu pe o asemenea insulă?
Culoarea nu vine singură. Cei de la Pantone sunt foarte drăguți ?și ne dau și restul de culori cu care putem combina Greenery! Categoric anul acesta,va fi unul vesel,plin de culoare,pentru că avem de unde alege. Sunt toate culori de vară,fresh,vesele,gata pregătite să te binedispună.
Pot să zic că mi-am făcut stocul de Greenery. Acum tot ce îmi va rămâne e să conving clientele să îl poarte. Oricine poate purta această culoare. Dacă stăm bine și ne gândim ea cam și-a făcut intrarea pe piață de la jumătatea anului trecut. Practic ne-a permis să ne acomodăm cu ea.
Îmi place și Niagara sau cum zic fetele, culoarea șobolanului. Nu e nici gri,nici albastru, e doar puțin din fiecare. Deja îl și văd ce bine îi va sta alături de Greenery. Vor face senzații anul acesta. Eu pe ele două am să le combin. Așa m-am decis, sper să nu mă răzgândesc prea curând.?
Să îmbrățișați cum se cuvine noua culoare. Multe modele vesele vreau să văd cât de curând. Gata cu nude și roșu,ne-a cam ajuns.
Vă las acum cu câteva poze, ca să forțăm vara?
Contactează-ne pe WhatsApp