
Bonsoir ?…nu o am cu franceza dar când la plecare te salută 14 fete, cu siguranță înveți. Ce faceți voi? V-a fost dor de mine? La unele știu sigur că v-a fost pentru că vreți să vedeți ce am mai făcut noi prin Belgia. Am ajuns a la 3-a zi. Zi, în care am învățat să ne jucăm cu gelul, așa pe stilul meu, Vivid.
Dimineață,eram prezentă la datorie. Recunosc că de abia așteptam să văd noi chipuri. Nu știu dacă mă întelegeți voi la treaba asta dar eu ador să cunosc lume nouă. Când s-a organizat evenimentul pe facebook, nici nu m-am uitat cine va urma să vină la curs, pentru că atunci nu mai era nimic nou pentru mine. Iubesc noutățile, de aceea îmi iubesc și job-ul,pentru că mereu apare ceva nou.
. Sociabila de mine ??. Am impresia că fetele de abia așteaptă acolo un curs în limba română,pentru că atunci când se întâlnesc,toate vorbesc ca și cum s-ar cunoaște de o viață. Adică e foarte mare lucru ăsta. Se mai rup și ele de lumea aia și mai gustă din limba lor maternă,frumoasă ca o poezie.
Am petrecut aproape 12 ore cu ele, sunt foarte motivate să facă mai bine o manichiură ca oricine din Belgia. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, că ne-am simțiti toate ca cele mai bune prietene, adică ce dovadă mai ai nevoie că toată lumea e fresh și se simte bine,dacă dupa 7 ore de pigulit și pilit forme,s-au apucat de cântat fetele mele. Ce rău îmi pare că nu le-am înregistrat. Ați fi înțeles mai bine atmosfera.
O doamnă de la curs ne-a răsfățat până în pânzele albe. Ne-a adus hot dog dar nu orice fel de hot-dog, ci făcut de casă. Curcubeu pe cerul gurii. Plus prăjituri de casă. Sunt fanul nr 1 al prăjiturilor de casă. Nu știu ce a pus în ele,de zău de puteai să te saturi cu un hot dog și o felie de prăjitură. Una într-una îți venea să le mănânci. Dar dupaia cine mai lucra? Că ne-ar fi luat un somn apoi. Numai că mă gândesc la acel moment și deja îmi e poftă. Hai să schimbăm subiectul,că de nu, mă întorc în Belgia?.
Pozele o sa fie pe Facebook pe pagina officiala a noastră. Cine nu știe care e aici o găsiți.
Vă pup …see you friday #VividgoestoBruselles-3?
Bonsoir Zara ❤
M-ai uns la suflet si mai tare,declaratia ta de dragoste este deosebit de unsa cu miere……dulceee asa ca tine. Ma bucur enorm ca te-am cunoscut si ca desii ziua de curs atrecut repede,ai fost o profa pe cinste.sper sa fie un bis cat mai repede ,❤❤❤
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Contactează-ne pe WhatsApp
3 Comentarii
Foarte frumos!!!ma bucur ca v ati simtit bine!!!imi era dor sa iti citesc aventurile!!!pupici
o aventură frumoasă, păcat că a trecut atât de repede. ?